Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Peste 800 de kg de produse de panificaţie şi preparate din carne au fost retrase de pe piaţă, în urma controalelor întreprinse de inspectorii sanitari-veterinari.

În februarie, Direcţia Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin şi-a trimis oamenii în teren. Au fost efectuate 37 de controale, atât în domeniul sănătăţii animalelor cât şi în cel al siguranţei alimentelor.

În principal, pe parcursul controalelor, inspectorii DSVSA au urmărit dacă sunt respectate condiţiile sanitare de igienă, trasabilitatea animalelor şi a produselor alimentare, şi dacă sacrificările de animale sunt făcute în condiţii legale. Potrivit declaraţiilor dr. Radu Tătaru, purtătorul de cuvânt al DSVSA Caraş-Severin, colegii săi au aplicat un număr de nouă sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 49.400 de lei, precum şi cinci avertismente.

De asemenea, au fost emise şi trei ordonanţe de suspendare temporară a activităţii pentru trei operatori economici (brutărie, carmangerie, magazin produse alimentare), pentru deficienţe minore, precum lipsa graficelor de temperatură, neigenizare corespunzătoare, reţea de apă nefuncţională etc. A mai fost emisă şi o ordonanţă de sistare totală a activităţii pentru o unitate de panificaţie din Reşiţa, unde inspectorii au găsit mucegai, produse cu urme de alterare, ventilaţie necorespunzătoare şi marfă depozitată în spaţii neconforme.

Radu Tătaru a mai precizat că, luna trecută, au fost retrase de pe piaţă 400 de kilograme de produse de panificaţie şi 430 de kilograme de produse şi preparate din carne.