CARAȘ-SEVERIN – În primele două luni ale acestui an au fost înmatriculate în județ cu 15% mai puține autoturisme decât în aceeași perioadă din 2025!
În total este vorba despre 2.054 autoturisme ale căror documente au tranzitat procedural, în ianuarie și februarie 2026, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului, cu 376 mai puține decât în intervalul corespunzător anului trecut. Cea mai mare scădere, cu -59% (de la 115 la 47), au înregistrat-o înmatriculările de autoturisme noi, în timp ce înmatriculările de autoturisme second-hand (prima înmatriculare în țară) au scăzut cu -17% (de la 993 la 829), reînmatriculările cu -11% (de la 1.322 la 1.178) iar numărul radierilor cu -5% (de la 150 la 142).
Din autoturismele noi adăugate de la începutul anului parcului auto existent, 11 au motorizări pe benzină, 4 pe benzină+GPL, 8 electrice, 18 hibrid 01 și 4 pe motorină. Dintre cele 829 de autoturisme second-hand, în schimb, 593 (72%) au motoare pe motorină, 199 (24%) pe benzină, diferența fiind reprezentată de 19 mașini hibrid 01, 9 hibrid 02 și 4 pe benzină+GPL.
La finele anului 2025, potrivit Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, parcul auto al județului era compus din 138.400 de autovehicule, din care 110.696 (80%) erau autoturisme, în proporție de aproape 50% cu o vechime mai mare de 20 de ani.
JCS-Walter Fleck
