Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În ultimul meci al sezonului, CSM Reșița a pierdut vineri, 6 mai, scor 29-34, cu CSM Făgăraș, dar chiar și așa rosso-nerii au încheiat acest campionat pe primul loc și au promovat în Liga Zimbrilor!

Reșița a condus la pauză cu scorul de 16-14, dar în partea secundă a meciului staff-ul tehnic al rosso-nerilor a decis să le dea șansa să se afirme și celor mai tineri handbaliști din lot. La final, coordonatorul Marius Bahan a ajuns la concluzia că acești tineri mai au de lucrat.

„Știam că la Făgăraș ne așteaptă un meci dificil. Noi am mizat în acest meci doar pe jucătorii care au evoluat mai puțin în acest sezon. La pauză am reușit să conducem cu două goluri, am avut o apărare foarte bună, iar Tănase în poartă a apărat destul de bine. Repriza a doua a fost exclusiv pentru cei mai tineri copii ai noștri și s-a văzut diferența. Ne-au bătut la cinci goluri și acest lucru ne demonstrează că mai avem de lucru. Trebuie să fie și ei mai conștiincioși și mai serioși pe viitor pentru a reuși. Sunt convins că au realizat acest lucru și cu siguranță că ne vom pregăti mai bine. În viitor, vom aborda altfel meciurile cu ei. Vineri, de la ora 18:00, cred că vom face un meci pentru suporterii noștri cu toți juniorii de la CSM Reșița. Vrem să facem acest lucru pentru suporteri, deoarece n-au avut șansa să ne vadă la ultimul meci din acest sezon de acasă”, a declarat Marius Bahan, coordonatorul secției de handbal de la CSM Reșița.

CSM Reșița: Tănasă, Blagoe – Belchite 10, Marius Negru 5, Heimbach 4, Mircea Negru 3, Gîrban 2, Ignat 2, Barbu 2, Kirsch 1, Radosavlevici, Mitran, Bondoc, Scurt. Antrenor: Radu Bote.

JCS-Ștefan Moraru