Caraş-Severin, Romania

Astfel, Alexandru A. este cercetat pentru infracţiunile de furt calificat, distrugere, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false şi conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Din cercetările poliţiştilor s-a stabilit că băiatul este implicat în furtul unui autoturism marca Peugoet 206, aparţinând lui Margareta D., din Lipova. Maşina a fost furată la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, iar în luna iulie, poliţiştii au găsit autoturismul aruncat în lacul Ghioroc.

În urma investigaţiilor efectuate, a fost realizat un cerc de suspecţi, astfel încât, Alexandru A. a fost prezentat instanţei de judecată Lipova, cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea a fost începută urmărirea penală şi pe numele lui Claudiu S., de 25 de ani, din Lipova, care este cercetat pentru infracţiunea de distrugere şi favorizarea infractorului şi care a participat la săvărşirea acestor infracţiuni.

I.C.