Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La Sala Polivalentă debutează marți, 19 decembrie, la ora 9, turneul final al Trofeului Gheorghe Ola la fotbal pe teren redus pentru copii născuți în anul 2008, dar și mai mici.

La Reșița se visează frumos. După o pauză de 17 ani, municipiul de pe Bârzava este din nou gazda turneului final al Trofeului Gheorghe Ola, competiție de fotbal pe teren redus destinată copiilor cu vârsta de nouă ani, dar și mai mici. Opt echipe își vor disputa întâietatea la Sala Polivalentă, iar printre participante se va afla și CSM Școlar Reșița. Rosso-nerii pregătiți de inimosul profesor Cristian Bercsenyi au ajuns în turneul final după un parcurs perfect la faza județeană și cea zonală.

„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi și la faza județeană, și la faza zonală.  Vreau să le mulțumesc președintelui Viorel Lolea și coordonatorului Centrului de copii și juniori, Lucian Dobre, fără de care n-am fi putut avea nici măcar zona la Reșița, dar mai turneul final. Suntem foarte bucuroși și, în numele copiilor pe care îi antrenez, vă promit din suflet că vom face tot ce ține de noi, să vă mândriți cu acești copii minunați, care au depus un efort considerabil și care datorită muncii lor au ajuns unde sunt acum. Este o mare onoare pentru noi să reprezentăm județul Caraș-Severin în turneul final al acestei competiții”, a spus profesorul Cristian Bercsenyi.

scolar2

„Suntem bucuroși că din nou o reprezentantă a clubului din Valea Domanului este într-o finală pe țară. Pentru noi este o performanță deosebită și vreau să-i felicit pe artizanii principali, pe antrenorul Cristian Bercsenyi, pe coordonatorul Centrului de copii și junioiri, Lucian Dobre. După un an, se vede munca depusă în Valea Domanului, pe lângă această performanță, trebuie să scot în evidență și performanța celorlalți antrenori de la Centrul de copii și juniori. Vreau să mulțumesc și părinților, care au venit în sprijinul nostru și au răspuns tot timpul invitației noastre de a participa la turnee, de a se implica la organizarea unor evenimente și aștept în număr cât mai mare iubitorii de fotbal la spectacolul fotbalistic care va fi cu siguranță la Sala Polivalentă din Reșița”, a spus la rândul său și Viorel Lolea, președintele CSM Școlar Reșița.

Coordonatorul Centrului de copii și juniori din Valea Domanului, Lucian Dobre, se arată și el încântat de prezența unei echipe de la CSM Școlar într-o finală pe țară: „Sunt foarte mulțumit de această grupă antrenată de Cristian Bercsenyi. Sunt bucuros să vă anunț că la jumătatea acestui sezon, în competițiile județene ale juniorilor, avem toate echipele noastre pe primul loc.”

Turneul final al Trofeului Gheorghe Ola va avea loc pe 19 și 20 decembrie, la Sala Polivalentă din Reșița. Cele opt echipe au fost împărțite în două grupe, astfel: ACS Ilie Oană București, Academia Luceafărul Cluj-Napoca, CSM Școlar Reșița, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (Grupa A); LPS Vaslui, ACS FC Dănuț Coman, AS Hidro Râmnicu Vâlcea, Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” (Grupa B).

scolar3

Program Grupa A:

ACS Ilie Oană – Academia Luceafărul Cluj (19.12, ora 9:00)

CSM Școlar Reșița – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (19.12, ora 10:00)

Academia Luceafărul Cluj – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (19.12, ora 15:00)

ACS Ilie Oană – CSM Școlar Reșița (19.12, ora 16:00)

CSM Școlar Reșița – Academia Luceafărul Cluj (20.12, ora 9:00)

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – ACS Ilie Oană (20.12, ora 10:00)

Program Grupa B:

LPS Vaslui – ACS FC Dănuț Coman (19.12, ora 11:00)

AS Hidro Râmnicu Vâlcea – Academia de Fotbal Gheorghe Hagi (19.12, ora 12:00)

ACS FC Dănuț Coman – Academia de Fotbal Gheorghe Hagi (19.12, ora 17:00)

LPS Vaslui – AS Hidro Râmnicu Vâlcea (19.12, ora 18:00)

AS Hidro Râmnicu Vâlcea – ACS FC Dănuț Coman (20.12, ora 11:00)

Academia de Fotbal Gheorghe Hagi – LPS Vaslui (20.12, ora 12:00)

Ocupantele locurilor 2 în cele două grupe vor juca finala mică (pentru locurile 3-4 în clasamentul final), pe 20 decembrie, ora 17:00. Câștigătoarele celor două grupe vor disputa finala mare, pe 20 decembrie, de la ora 18:00. Au fost delegați să arbitreze: Alexandru Bălan (Deva), Cătălin Jurgiu (Hunedoara), Mircea Ardelean și Alexandru Dan Gornic (ambii din Arad).

Turneul final este organizat de CSM Școlar Reșița, Primăria Reșița și Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin, cu sprijinul FRF. Intrarea va fi liberă.