Caraş-Severin, Romania

BOCȘA – Două dintre ele ardeau generalizat, flăcările cuprinzând și acoperișurile altor două case învecinate!

În cursul acestei dimineți, salvatorii cărășeni au fost chemați să stingă un incendiu de amploare care a cuprins patru gospodării din Bocșa. La fața locului au ajuns pompierii militari reșițeni, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa, cu două autospeciale de stingere.

„La momentul sosirii echipajelor, primele două locuințe ardeau generalizat, iar acoperișurile altor două case alăturate erau cuprinse de flăcări. Suprafața totală afectată a fost estimată la aproximativ 250 de metri pătrați. Pe parcursul intervenției, pompierii au reușit să evacueze mai multe bunuri materiale din calea flăcărilor. Incendiul a fost lichidat, cauza probabilă fiind jarul sau scânteile provenite de la un coș de fum deteriorat. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.“, transmite ISU „Semenic“.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu