REȘIȚA – Pompierii Detașamentului Reșița intervin în aceste momente, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD, în cartier Doman din municipiul Reșița, acolo unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie!
Din primele informații, incendiul se manifestă la nivelul a două încăperi din interiorul locuinței, precum și la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 60 mp. În momentul de față incendiul este localizat, astfel că pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți este eliminat. Se acționează în continuare pentru lichidarea acestuia. Nu s-au înregistrat victime, pentru că persoanele aflate în interior la momentul izbucnirii incendiului s-au autoevacuat.
În urma incendiului au ars bunurile din cele două încăperi și acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 40 mp. Cauza probabilă de izbucnire a fost stabilită ca fiind jar sau scântei provenite de la sistemul de încălzire defect sau amplasat necorespunzător față de materiale combustibile, spun cei de la ISU.
JCS-L.A.