Caraş-Severin, Romania
MOLDOVA NOUĂ – Acoperișurile celor două imobile au luat foc, doar intervenția pompierilor militari făcând ca incendiul să nu cuprindă în întregime casele!
Pompierii militari din cadrul Secției Moldova Nouă au acționat cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu extins la acoperișurile celor două case de pe strada Minerilor din orașul de la Dunăre. Potrivit ISU Semenic, din primele evaluări, efectuate la fața locului, rezultă ca la prima casă incendiul a cuprins acoperișul pe circa 40 de metri pătrați, iar la cea de-a doua casă pe aproximativ 2 metri pătrați.

După mai bine de o oră, incendiul a fost lichidat, însă pompierii au acționat și pentru decopertarea tablei de pe acoperișuri, pentru a îndepărta orice risc de reaprindere.

JCS-S.P.