CARANSEBEȘ – Asta au aprobat consilierii locali, reuniți vineri într-o nouă ședință de îndată!
Mai exact, e vorba de o investiție de peste 255 de mii de lei, bani pentru o nouă instalație electrică pe secția ATI a Spitalului Municipal de Urgență, pentru care aleșii locali au aprobat documentația tehnică necesară obținerii autorizației de construire și proiectul tehnic. Acestea vor fi realizate de aceeași firmă din Argeș, așa cum a remarcat unul din consilierii liberali, care realizează și lucrările de refacere a acoperișului spitalului.
„Soluția proiectată prevede reabilitarea instalațiilor electrice de la ATI, supraîncărcate în contextul pandemiei de Covid-19. E vorba de iluminat interior, iluminat pentru evacuare, prize pentru alimentarea aparatelor ATI, alimentare tablouri de distribuție, carcase de protecție la atingere sau siguranțe automate cu protecții diferențiale. Se va înlocui de asemenea actualul tablou general, iar pentru alimentarea prizelor de la capul paturilor, destinate alimentării echipamentelor din saloanele ATI, sunt prevăzute două tablouri electrice. Distribuția energiei electrice între tablouri și receptoare se va realiza cu cabluri electrice cu conductoare de cupru, cu întârziere la propagarea flăcării și cu emisie redusă de fum”, se arată în proiect. Recent, un control al pompierilor a scos la iveală faptul că la spitalul din Caransebeş, instalaţia electrică este exploatată cu improvizaţii: cabluri suspendate, becuri suspendate de conductori electrici, conductori electrici neizolaţi în doze de legătură fără capac.
N-au fost surprize la vot, toată lumea fiind de acord cu proiectul propus de primarul Felix Borcean. Și tot de acord au fost consilierii locali și cu celălalt proiect dezbătut de urgență, cel cu privire la predarea către Compania Națională de Investiții a terenului pe care se va construi noua creșă, cu o capacitate de 70 de locuri. E vorba de un teren de 9 mii de metri pătrați în zona Racoviță, în spatele serelor primăriei, creșa fiind mai mult decât necesară, după cum a apreciat primarul Caransebeșului: „Creșa chiar era necesară, pentru că știți că s-a modificat cubajul care-i revine unui preșcolar și din cauza aceasta au rămas pe dinafară foarte mulți copii. Sunt multe cereri la cele două creșe, care nici nu ne mai aparțin de anul acesta, dar clădirile le putem construi și să oferim spațiul. Am ales varianta de mijloc, nici creșă mică, nici creșă mare, e suficient pentru acest moment 70 de locuri, cererea fiind acum în jur de 50 de locuri”.
JCS-R.M.