Caraş-Severin, Romania

BOCȘA – Accidentul s-a produs în această după-amiază, pe DN 58B, în orașul Bocșa, pe strada Funicularului, la intersecția cu strada Carpați!

„În timp ce un conducător auto, de 51 de ani, conducea o autoutilitară din direcția Reșița către Timișoara, pe DN 58B, strada Funicularului din Bocșa, la intersecția cu strada Carpați, a virat la stânga pe strada Carpați, moment în care a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula pe sens opus, motocicleta lovind colțul spate al benei autoutilitarei. Din impact, motocicleta a fost proiectată în partea stânga față a unui autoturism condus din sens opus de un bărbat de 35 de ani. În urma accidentului, motociclistul în vârstă de 30 de ani a fost transportat la spital în stare gravă, ulterior fiind declarat decesul acestuia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice. Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul“, a transmis Poliția Caraș-Severin în această seară.

JCS-L.A.