Caraş-Severin, Romania

VEST – Bărbatul s-a vindecat recent de Covid și a ajuns, marți seară, de la Spitalul Județean Reșița la Spitalul Municipal Timișoara. Anterior, acesta urmase o procedură de terapie hiperbară post-Covid tot la Clinica Nera, unde a fost pentru recuperare și Petrică Mîțu Stoian!

„Persoana respectivă a venit la noi după ce a fost supusă unei singure proceduri de terapie hiperbară. Spre sfârșitul ședinței a acuzat o durere bruscă în hemitoracele drept, care a spus că efectiv i-a tăiat respirația. Și-a asumat să reziste la durere. Starea lui s-a deteriorat ușor, a ajuns la noi, s-a pus diagnosticul de pneumotorax masiv drept, a fost drenat chirurgical, starea lui s-a îmbunătățit puțin”, a spus, pentru tion.ro, Cosmin Librimir, directorul medical al Spitalului Județean Reșița.

În cursul serii, medicii reșițeni l-au transferat pe bărbatul în vârstă de 40 de ani la Timișoara. Potrivit medicilor timișoreni, pacientul a fost internat la ATI, fiind conștient și stabil hemodinamic. Este al doilea caz de acest gen din ultimele zile, după ce, sâmbătă, cântărețul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a decedat la Spitalul județean de Urgență Reșița, unde fusese adus în stare gravă de la Spitalul Orășenesc Oravița, acolo unde a ajuns după ce urmase un tratament de recuperare post-Covid la Clinica Nera. Reprezentanții Clinicii Nera au dezmințit, într-un comunicat de presă, că decesul artistului ar fi fost cauzat de procedurile urmate aici, însă procurorii au deschis deja un dosar penal pentru ucidere din culpă.

JCS-L.A.