CARANSEBEȘ – Fondurile vin prin ADR Vest, iar municipalitatea din Caransebeș a aprobat deja în Consiliul Local documentațiile care trebuie depuse pentru a obține finanțările!
Potrivit primarului Felix Borcean, după reabilitarea celor 5 blocuri prin PNRR, acum se intenționează în prima fază reabilitarea energetică a încă 70 de blocuri, de data aceasta prin ADR Vest.
„Ne-am propus pentru această etapă 70 de blocuri, sunt bani foarte mulți pentru reabilitare energetică alocați prin ADR Vest și multă lume nu se înhamă la așa ceva pentru că e un volum de muncă extrem de mare nu numai în Primărie, ci și munca de convingere în teren a celor care locuiesc în aceste blocuri. Am semnat sute de documente, m-am simțit ca atunci când ne puneau profesorii sau învățătorii să scriem de 100 de ori același lucru. Dar așa e legea și ne conformăm pentru a ne atinge obiectivul. Dorința mea și cred că a tuturor cetățenilor e să avem toate blocurile reabilitate și o să ne străduim să facem cât mai multe, bineînțeles dacă aceste axe de finanțare vor rămâne în vigoare.”, a explicat edilul Caransebeșului.
Blocurile vizate în această etapă sunt de pe străzile Aleea Bujorului, C.D. Loga, Ardealului, Ștefan Herce, Pavel Chinezu, Splai Sebeș, Aleea Trandafirilor, Țarinei sau Balta Sărată. Termenul de depunere a proiectelor a fost prelungit din 31 mai până în 30 septembrie. Reamintim că prin ”Valul Renovării” de pe PNRR au fost reabilitate energetic mai multe blocuri de pe străzile Balta Sărată, Efrem Zăcan, Cazărmii și Mihail Halici.
JCS-N.C.