Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – A concluzionat șeful Poliției județului, comisarul șef Ciprian Lăzărescu, care a ținut să aprecieze colegii din inspectorat pentru volumul mare de muncă depus și pentru aportul adus la realizările inspectoratului!

Rezultatele activității derulate anul trecut de Poliția județului au fost prezentate, pe scurt, de comisarul șef Nicolaie Sava, adjunctul șefului inspectoratului, în cadrul unei conferințe de presă. Din cifrele prezentate, cea mai însemnată scădere s-a produs la infracționalitatea stradală, fenomen care a înregistrat, în 2025, o scădere cu 23% față de anul 2024. În total, au fost sesizate 513 infracțiuni stradale, la orașe cifrele scăzând de la 487 la 351 de fapte, iar la sate de la 179 la 162. „Din numărul total, cele mai multe infracțiuni stradale au fost cele de lovire sau alte violențe, 267, care înregistrează o scădere de 60 de infracțiuni, respectiv 18,3%, cele de furt, 119 de fapte, care au scăzut cu 7%, de distrugere, 106, cu 30 de infracțiuni mai puțin, respectiv 22% și infracțiunile de amenințare produse în mediul stradal, 52, cu 4 mai puține, respectiv 7% față de anul trecut.“, a consemnat adjunctul Sava.

Tabloul activităților prezentate de acesta a fost completat de comisarul șef Ciprian Lăzărescu, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, care a ținut să transmită mulțumiri tuturor celor din instituție, pentru aportul adus la îndeplinirea obiectivelor: „Am reușit să ne atingem principalele obiective pe care ni le-am propus la începutul anului, respectiv: reducerea infracționalității, reducerea infracționalității sesizate, identificarea tuturor autorilor infracțiunilor de mare violență. Am reușit să reducem și tâlhăriile, minus 5 față de 2024. Per ansamblu, a fost un volum mare de muncă, am prezentat doar câteva cifre, cele mai importante. Dar să știți că în spatele acestor rezultate stau ore multe departe de familie, să știți că stau eforturi consistente ale colegilor noștri, cărora încă o dată vreau să le mulțumesc. Vreau să mai scot o dată în evidență una dintre acțiunile pe care le-am făcut în decursul anului 2025, pe linie de contrabandă cu țigări, peste 27 de milioane de țigarete confiscate. Un dosar complex, unde am avut sprijin și coordonare de la nivelul IGPR-ului (Inspectoratul General al Poliției Române), de la DICE (Direcția de Investigare a Criminalității Organizate), sub coordonarea procurorului DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism). A fost o acțiune foarte frumoasă, cu percheziții și pe raza altor județe. Sper să avem un an cel puțin la fel de bun. (…) Cu siguranță vor fi eforturi consistente, cu siguranță că vom obține cel puțin rezultate la fel de bune. Și îmbucurător este și faptul că am reușit să reducem deficitul de personal foarte mult. Îmi aduc aminte, acum doi ani aveam deficit undeva peste 30%. Astăzi suntem la un deficit de personal de 27%. În continuare, sper, cu colegii care vor veni din școlile de poliție, să ne apropiem undeva de 80% coeficientul de încadrare.“

JCS-Antoniu Mocanu

1 Comentariu

  1. PUNETI OAMENI IN STRADA , SA PATRULEZE ,CUM ERA INAINTE,SAU IAT INVATAT NUMAI CU MASINA SA CIRCULE

Adaugă comentariu