CARANSEBEȘ – Sunt deja șase consecutive, după CSM Caransebeș-Voința Răcășdia 2-0, gugulanii distanțându-se în clasament la 7 puncte față de ocupanta poziției secunde!
Pe terenul din Balta Sărată, elevii lui Manu au întâlnit un adversar mult mai solid, desfășurarea jocului arătând că cele două echipe puteau juca, în acest sezon, liniștite în Liga a IV-a. Gazdele au dominat partida, însă n-au mai reușit acel festival de goluri cu care i-au obișnuit pe spectatori, asta și pentru că au avut în față o echipă foarte bine așezată în teren. Isac a deschis scorul în minutul 18, cu o lovitură de cap după un corner executat de Marian Musteța, iar Todor, intrat la pauză, a stabilit scorul final încă din minutul 60, stâng la vinclu din 16 metri, ușor deviat de un jucător al Răcășdiei, după o fază de atac creată de același Marian Musteța și tânărul vârf Longa. Putea fi chiar 3-0 dacă Tamaș nu rata un penalty în minutul 85.
Obiectiv atins pentru caransebeșeni, așa cum remarca și antrenorul Gheorghe Manu după partidă: „În primul rând, le mulțumesc celor care au venit să ne vadă. I-am obișnuit cu multe goluri, noi obiectivul ni l-am atins, atâta timp cât înscriem eu sunt mulțumit. Avem foarte mulți tineri în lot, încercăm să le dăm încredere. Chiar și la 11 metri a bătut acel tânăr care a fost faultat, pentru că am zis să-i dau încredere. Am mai spus, nu am 11 titulari, toți cei 19 din lot sunt titulari, așa că rând pe rând intră fiecare, iar când intră trebuie să demonstreze. Eu îi susțin, le dau încredere și sper ca la sfârșit toată lumea să fie pe plus. Obiectivul nostru e să ne închidem foarte bine, să nu primim gol și să ne vedem de relațiile noastre de joc.”
Tehnicianul caransebeșenilor a avut cuvinte de apreciere pentru cei de la Răcășdia, o echipă care, potrivit lui Manu, are un nivel de Liga a IV-a. „În prima parte a campionatului am întâlnit pe cele de jos, acum vin cele de sus, Răcășdia a fost un adversar foarte bun, l-am observat de atâta timp, sunt acolo, în primele locuri, n-au vrut să promoveze, asta e politica lor, dar cred că pot juca liniștiți la Divizia D, meritau asta. Astăzi au stat foarte bine în teren, se vede că e o echipă sudată, care joacă de mult timp împreună.”, a concluzionat Manu.
CSM Caransebeș: Ivașcu, Bona, Isac, Bălan, Marius Musteța, Covăsală (cpt.), Ivănici, Marian Musteța, Dumbravă, Negrei și Longa. Rezerve: Dalea, Iacov, Todor, Ianoșel, Tamaș, Bădescu, Văcariu, Dragomir.
Voința Răcășdia: Radu, Bulata, Păuțu (cpt.), Tismănar, Rățoiu, Chiriac, Șola, Cășeru, Covaci, S. Ciorângă, Sau. Rezerve: Enache, Spiridon, Haret, Vascu, F. Ciorângă, Murariu, Fănuică, Pascotescu.
Arbitri: Cosmin Corocan la centru, ajutat la cele două linii de Angelica Gruneanțu și Roberto Roșca. Observator: Marin Vărzan.
În urma acestei victorii, caransebeșenii au făcut 18 puncte, cu șapte mai multe față de ocupanta locului 2, Viitorul Vărădia. Duminică, 13 octombrie, CSM-ul joacă la Dalboșeț, de la ora 13.
JCS-R.M.