CARANSEBEȘ – Cât mai rezistă în picioare Comunitatea de Avere (fostul IFET, Muzeu, Arhive Naționale) din Caransebeș, ne întrebam acum aproape un an, după ce din imobil picau bucăți din cauza degradării în care a ajuns. Iată că la început de an înregistrăm un episod aproape identic, cu alte cărămizi desprinse din bătrâna clădire de lângă Parcul Dragalina, în urma vântului puternic care a suflat în aceste zile prin Caransebeș!
Din fericire, incidentul nu a făcut victime nici printre oameni, nici printre mașinile parcate poate prea aproape de clădire. Asta nu înseamnă că nu rămâne un pericol public! „Comunitatea de Avere nu-i a noastră, nu pot să o las să se dărâme, deși aș vrea să se dărâme. Nu știu ce mai putem face cu ea, că a crescut un pom înăuntru, ce mai putem face noi cu clădirea aia și câți bani ne-ar costa să o refacem? Punem o schelă, cu ce ne ajută că punem o schelă, securizăm ceva?”, se întreba recent primarul Felix Borcean, la o dezbatere cu consilierii locali pe tema bugetului din acest an.
O soluție ar fi supraimpozitarea de 500 la sută care ar putea intra în vigoare din acest an, însă e greu cu proprietarul, știți vorba aia cu „prinde orbu, scoate-i ochii”! Până când se vor rezolva într-un fel sau altul situația și siguranța clădirii, pietonii și șoferii ar trebui să circule mare atenție prin zonă și să evite pe cât posibil apropierea de Comunitatea de Avere!
JCS-R.M.