Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta spun cei care au urcat pe scena inaugurală a Centrului Civic, după ce au transpirat la repetiţii. Reprezentanţii municipalităţii vorbesc despre Implant pentru Refuz Simfonic ca fiind „o rază de speranță pentru evenimentele speciale produse în România“!

Evenimentul IPR Simfonic de la Reșița, din 12 septembrie, a fost primit cu mare entuziasm de către cei prezenți în noul Centru Civic al orașului. Interesul a depăşit cele 500 de locuri amenajate, care au fost ocupate aproape din start, însă condiţiile impuse de pandemie n-au permis mai multe. „Cu un repertoriu de 13 piese rearanjate pentru orchestră, Implant pentru Refuz a susținut cel mai intens concert al carierei, într-un an în care trupa sărbătorește 25 de ani de existență. Între-deschis, Apus sau IPR Gherila au fost doar câteva dintre piesele care s-au auzit pe scena pe care s-au aflat aproape 30 de artiști în același timp. Un ansamblu de 14 instrumente mânuite de 21 de instrumentiști, la care s-au adăugat cei 6 membri ai IPR împreună cu invitații lor (Gabriel Almași și Alina Mihocaș), au fost rețeta perfectă pentru o seară de vis, cu speranță pentru viitor. Creat în doar două luni, IPR Simfonic a însemnat pentru Gabriel Almași (aranjor, profesor al Universității de Vest) o muncă intensă pentru a scrie cele 385 de partituri necesare muzicienilor împlicați în proiect. Pe lângă studiul individual al fiecărei partituri, Tymes Orchestra împreună cu trupa rock au avut și trei zile pline de repetiții generale în curtea Faber din Timișoara“, informează municipalitatea.

„A fost un eveniment la care am lucrat mult, iar rezultatul de pe scenă a fost foarte intens. Ne-am bucurat să vedem în public fanii de demult ai trupei, iar energia din timpul concertului a fost incredibilă”, a transmis Octavian „Vita“ Horvath, IPR.

Demersul caritabil

Prin eveniment, spectatorii au avut ocazia să fie solidari cu prima clinică de recuperare oncologică din România, Clinica Nera, și să participe la strângerea de fonduri necesare pentru finalizarea proiectului, la îndemnul municipalităţii. În urma acțiunii s-au strâns 7.000 de lei, bani ce vor fi donaţi Clinicii Nera, dar se pot face în continuare donaţii online.

Rock alternativ și muzică de cameră… IPR Simfonic îi reunește pe Implant pentru Refuz, una dintre cele mai cunoscute trupe de rock alternativ din țară, Tymes Orchestra – orchestră camerală al cărei dirijor va fi Radu Zaharia, compusă din 21 de muzicieni timișoreni cu experiență în activitatea concertistică – din orchestra Operei Naționale Române din Timișoara și din Filarmonica „Banatul” –, dar și elevi și studenți și alți invitați.

Evenimentul organizat de municipalitatea reşiţeană, cu susţinerea mai multor parteneri, s-a bucurat de un real succes, lucru care s-a putut vedea ulterior şi prin valurile de reacţii din partea celor care n-au mai ajuns la bilete…

JCS-A.M.

FOTO: Tony Tudor