BORLOVENII VECHI – În ajunul praznicului Naşterii Maicii Domnului, la Borlovenii Vechi, a fost ridicată cea mai înaltă cruce de lemn din România.
Confecţionată din lemn de gorun, crucea măsoară o înălţime de 17 metri şi a fost lucrată în parohie de către credincioşi, lemnul necesar ridicării acesteia fiind adus de la poalele Muntelui Semenic. Este amplasată pe unul din dealurile din apropierea localităţii, străjuind Valea Almăjului dinspre Răsărit.
„Pentru că au trecut 1.700 de ani de libertate a credinţei creştine, acordată prin Edictul de la Milano, crucea reaminteşte tuturor celor care o vor privi că libertatea este un dar al lui Dumnezeu desăvârşit prin Jertfa Crucii, un dar ce nu poate fi anulat de absolut nimeni“, ne-a spus părintele paroh, Petrică Zamela.
În cursul lunii octombrie, în cadrul unor manifestări spirituale, culturale şi naţionale, prilejuite de sărbătorirea celor 410 ani de atestare documentară a satului Borlovenii Vechi şi a 6.000 de ani de existenţă umană neîntreruptă în perimetrul acestei localităţi, crucea va fi sfinţită.