REŞIŢA – Programul de sprijin pentru crescătorii de porci din rasele Mangaliţa şi Bazna nu are efectul scontat de reprezentanţii Ministerului Agriculturii.
Schema de sprijin financiar, gândită de Ministerul Agriculturii şi pusă în aplicare printr-o Hotărâre de Guvern adoptată anul acesta în ianuarie, urmăreşte încurajarea creşterii şi conservării suinelor din rasele Bazna şi Mangaliţa, care fac parte din patrimoniul genetic al României. Iniţial, în Caraş-Severin, 62 de fermieri s-au arătat interesaţi să preia purcei, până la zece capete, pentru creştere, îngrăşare şi valorificare. De cealaltă parte, trei crescători, fiecare având câte o scroafă, s-au înscris în program ca furnizori, în prezent fiind disponibili pentru livrarea aproape 30 de purcei. Programul Ministerului Agriculturii se împotmoleşte însă aici, căci schema de sprijin prevede ca procesatorul să fie legătura dintre crescători şi furnizori. Cu alte cuvinte, în baza unui contract de livrare, aceştia preiau purceii de la furnizori şi îi transportă către beneficiari. După îngrăşare, acelaşi procesator se obligă să preia de la beneficiari purceii, în vederea abatorizării. Ori, tocmai acest procesator lipseşte din judeţul nostru, după cum preciza, de curând, în cadrul unei conferinţe de presă, unul din reprezentanţii Direcţiei Judeţene Agricole Caraş-Severin.
„Nici o firmă din Caraş-Severin nu a fost interesată de acest aspect, şi nici din judeţele învecinate. Prin urmare, nu am reuşit să ducem purceii de la furnizori către crescători, însă s-a realizat un lucru foarte important. Şi anume, pentru cei trei crescători de scroafe s-au constituit comisii mixte la nivelul instituţiilor abilitate, care s-au deplasat la faţa locului şi au făcut încadrarea în standardele de rasă. Adică, au eliberat certificate de origine, iar suinele au fost înscrise gratuit în Registrul Genealogic de Rase, astfel încât cei trei crescători de scroafe au, în acest moment, documente şi acte care dovedesc autenticitatea rasei. Ceea ce nu este puţin lucru, pentru că de acum înainte ei vor vinde purcei cu acte în regulă, deci avem pe teritoriul judeţului câteva nuclee, e drept mai mici, care vor deveni nuclee de selecţie pentru rasele Bazna şi Mangaliţa. Acum, vom vedea ce se va întâmpla în perioada următoare cu purceii pe care îi avem disponibili. Ei, oricum, se vând, se tranzacţionează, au un preţ destul de bun, mai ales cei din rasa Mangaliţa“, a explicat dr. ing. Liviu Munteanu, consilier superior în cadrul DAJ Caraş-Severin.