CARAŞ-SEVERIN – Arhivele judeţului sunt adăpostite în spaţii şi condiţii care nu pot asigura păstrarea pe termen lung!
Starea în care se află clădirile şi spaţiile Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale din Caransebeş nu asigură păstrarea şi conservarea în bune condiţiuni a documentelor deţinute, este concluzia informării pe care a prezentat-o Colegiului Prefectural, şeful Serviciului, Ovidiu Roşu. De fapt, e puţin probabil ca vreodată, de la înfiinţarea în 1951 a Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, să se fi putut asigura în depozitele de documente, conform normativelor în vigoare, microclimatul, respectiv temperatura şi umiditatea cerute. În cazul depozitelor de documente scrise e vorba despre temperaturi cuprinse între 15-24º C şi umidităţi relative de 50-60%, parametri uşor mai reduşi în cazul depozitelor de materiale fotografice şi benzi magnetice.
După ce şi-a desfăşurat 50 de ani activitatea în fostul sediu al Comunităţii de Avere, o clădire construită în 1868, aproape prăbuşită în prezent, serviciul s-a mutat între 2006-2008 în fosta UM 01753 din Caransebeş. Aceasta punea la dispoziţie 2 ha de teren şi 9 clădiri construite în anii ’50, care, deşi într-o stare relativ bună, ar fi necesitat o serie de lucrări reabilitare şi amenajare, ţinînd cont de noua lor utilitate civilă. Deşi de la mutarea Serviciului Judeţean al Arhivelor Statului în fosta unitate militară s-au obţinut mai multe aprobări pentru reabilitarea clădirilor şi chiar fonduri pentru proiectare, alocarea banilor s-a lăsat aşteptată. Inspectoratul de Poliţie Judeţean, ce are în responsabilitate imobilele şi asigurarea electricităţii, agentului termic etc., a reuşit până în prezent să reabiliteze în totalitate doar unul dintre imobile, să înlocuiască acoperişurile altor două clădiri şi să facă alte câteva reparaţii curente.
Din cele 9 clădiri sunt folosite însă doar 7, niciunul dintre depozitele de documente şi publicaţii nefiind însă încălzit sau climatizat, de unde imposibilitatea asigurării parametrilor minimi de temperatură şi de umiditate. Cele două clădiri neutilizate, dar şi două în care sunt depozitate documente nu au acoperişurile refăcute, infiltritaţiile ducând la prăbuşirea unor părţi ale tencuielii şi la afectarea documentelor. „Aici se păstrează documentele judeţului Caraş-Severin. Sunt peste 1.100 de fonduri şi aproape 5 km de arhivă, poate chiar peste 5 km, dacă punem şi biblioteca în care avem circa 15-16.000 de volume!“, a adăugat Roşu.
Problema asigurării condiţiilor de păstrare a documentelor nu e însă singura cu care se confruntă cei 11 angajaţi ai Serviciului. Practic, nicio primărie din judeţ nu este „la zi“ cu predarea documentelor, ceea ce ar însemna să le fi predat pe cele scrise până în 1993. Ori, sunt primării care au ajuns cu predarea de-abia până-n 1968 şi alte 10 care nu au predat niciun fel de documente. Reamintim, din categoria documentelor care compun Fondul Arhivistic Naţional al României fac parte: actele oficiale, particulare, diplomatice şi consulare, memoriile, manuscrisele, proclamaţiile, chemările, afişele, planurile, schiţele, hărţile, peliculele cinematografice, matricile sigilare, precum şi înregistrările foto, video, informatice cu valoare istorică.
JCS-Walter Fleck