Caraş-Severin, Romania

Oamenii au acum mai multă nevoie de bani pentru a se pregăti de iarnă. Valoarea împrumuturilor pe care le fac nu este foarte mare, majoritatea variind între 3 şi 5 milioane de lei vechi. Banii pot fi returnaţi în 8-10-12 rate, în funcţie de opţiunea fiecăruia.

„Dobânda pe care o percepem la acordarea împrumutului este modică: 4,3% pentru sume până la 10 milioane ROL, 5,36% – până la 20 de milioane ROL şi 9,35% – până la 30 de milioane ROL” – spune Dumitru Bolojan, preşedinte al CAR Solidaritatea Arad. Asociaţia funcţionează în judeţul nostru de doi ani şi are 2.000 de membri.

D.D.