Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Un grav accident de circulație soldat cu victime s-a produs în urmă cu câteva momente pe DN 6, la intersecția cu Iardaștița, în apropiere de Topleț!

Potrivit Poliției județului, „în timp ce un bărbat de 20 de ani, din județul Cluj, conducea un ansamblu de vehicule pe DN6, din direcția Orșova către Caransebeș, la kilometrul 376 ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, pătrunzând pe contrasens, unde ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 43 de ani, din județul Timiș. În urma impactului, conducătoarea autoturismului și două pasagere, au fost rănite și transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.“

Traficul în zonă este blocat, fiind dirijat, pe o jumătate de cale, pe sensul de mers Caransebeș-Orșova. Estimările drumarilor ar fi că situația va dura până la ora 17.00.

„Rugăm participanții la trafic să sporească atenția, să reducă viteza în zona accidentului și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați la fața locului, pentru prevenirea altor evenimente rutiere și pentru fluidizarea circulației. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.“, a încheiat sursa citată.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu