Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Cele mai vânate destinaţii – Grecia şi Litoralul românesc – au scăzut drastic în preferinţele cărăşenilor.

Ca în fiecare an, turiştii cumpătaţi au apreciat deschiderea rezervărilor timpurii încă din iarna lui 2015, în aşa fel încât vara lui 2016 să-i prindă economi pe plajă. Or, situaţia geopolitică actuală a cam îndepărtat Grecia din preferinţe, iar cei care au ales deja destinaţii din această ţară se cam gândesc să renunţe. „Oamenii sunt mai precauţi, vin să se intereseze, întreabă despre riscuri şi par nehotărâţi în legătură cu destinaţiile pentru vara 2016. Poate şi din cauza costurilor, dacă vorbim de plecări cu avionul, bugetul nu acoperă, mai ales la familia cu copii. Cu autocarul sau maşina devine problematică plecarea, în condiţiile în care vin veşti nu tocmai liniştitoare dinspre Macedonia sau Grecia. Există zvonuri potrivit cărora o potenţială bază ca tabără pentru imigranţi ar fi 2 Mai, şi astfel litoralul iese pe alocuri din discuţie cu turiştii care ar fi ales asta şi au auzit zvonurile respective“, ne-a declarat Daniel Laţcu, managerul unei agenţii turistice. În contrapartidă, destinaţii relativ sigure şi fără riscuri majore precizate de Ministerul Afacerilor Externe ar fi Croaţia, Muntenegru, Italia sau Ungaria. „Nu înseamnă că Grecia reprezintă o problemă gravă sau că e o destinaţie închisă pentru turişti. Totuşi, vorbim de asumarea unor riscuri, mai ales că avem experienţele unor proteste ale transportatorilor sau agricultorilor din această ţară“, a adăugat Laţcu. 

În opinia managerului în turism, destinaţiile turistice principale nu reprezintă un risc major, în Grecia sau Egipt. „Cât despre turismul intern, acesta ar putea reprezenta în condiţiile actuale o alternativă, însă investitorii de acum nu s-au orientat în acest sens pentru a oferi pachete speciale. Herculanele rămâne o destinaţie de top balneoclimaterică, însă construcţiile haotice de acolo – cu toate că vorbim de unităţi de cazare binevenite – nu ajută prea mult. Românul e obsedat să parcheze la geamul camerei unde doarme. Mai e de lucru la mentalităţi, fie că vorbim de investitori, fie de turişti“, a adăugat Laţcu.