Un parteneriat public-privat va rezolva problema iluminatului public în Orăştie.
Primul se referă la modernizarea iluminatului public din întreg municipiul Orăştie, prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu altele noi ce au un consum mult mai mic. Implementarea lui va duce la reducerea cheltuielor cu energia electrică consumată.
Circa 70% din lucrările programate în cadrul acestui prim proiect au fost deja finalizate. Al doilea proiect se referă la extinderea reţelei de iluminat stradal, cu aproximativ nouă kilometri, în zone unde până acum locuitorii nu beneficiau de acest serviciu public, declară Horea Cândea, şef Serviciu ADP Orăştie.
Ultimul punct al parteneriatului prevede modernizarea centrului localităţii, respectiv a iluminatului public în Piaţa Victoriei şi pe străzile Nicolae Bălcescu şi Aurel Vlaicu, prin înlocuirea vechilor sisteme cu alte noi.
Costurile investiţiei
Pentru realizarea investiţiei, Primăria a concesionat serviciul de iluminat public, pe o durată de zece ani, unei firme private care s-a obligat să investească 1,758 milioane de lei pentru realizarea celor trei proiecte menţionate. Primăria Orăştie va rambursa suma cheltuită pe parcursul a şase ani.
Extinderea reţelei – străzi
Dealu Mic
Târgului
Titulescu
Codrului
Luncii
Gării
zona Şumuştău
DN7
Clara Pâs
