CARAŞ-SEVERIN – Spunea preşedintele Consiliului Judeţean după ce forul decizional a avizat favorabil proiectul privind „Reabilitarea şi modernizarea Aeroportului Banat-Caransebeş“, în cadrul şedinţei de luni!
SC Aeroportul Caransebeș SA a transmis Consiliului Județean Studiul de Fezabilitate și a solicitat avizarea acestuia de către administrația județeană, pentru că este o condiție obligatorie prevăzută în Ghidul Solicitantului, reabilitarea fiind finanţată prin POR, iar CJ este proprietarul terenului de acolo. Investiția de la aeroport nu implică financiar Consiliul Județean, acesta fiind probabil şi motivul pentru care, după multă vreme, proiectul privind avizarea investiţiei de la aeroport a trecut fără comentarii, fiind votat în unanimitate de aleşii judeţeni.
La ora actuală, pista aeroportului este uzată şi nu ar permite susținerea aeronavelor grele. Printr-o investiţie de peste 70 de milioane de euro se vrea modernizarea pistei de aterizare – decolare pe o lungime de 2,5 km, realizarea unui sistem modern de balizaj, a unuia de coordonare trafic. Se mai doreşte şi extinderea Aeroportului Banat Caransebeș, proiectul având termen de implementare de un an de zile.
După ce s-a votat proiectul, consilierul judeţean Ionuţ Popovici a precizat că trebuie apreciate eforturile tuturor celor implicaţi în modernizarea acestuia şi „trebuie să îi mulţumim, în mod special, dlui vicepremier Sorin Grindeanu, pentru sprijinul acordat acestui proiect.“ A fost momentul în care preşedintele Romeo Dunca a spus: „Da, trebuie apreciată toată lumea. Şi eu îi mulţumesc dlui Grindeanu pentru deschiderea avută faţă de ceea ce se întâmplă la aeroport, dar îmi mulţumesc şi mie. Eu, Dunca, îi mulţumesc preşedintelui Consiliului Judeţean pentru acea adresă făcută anul trecut pentru ca Aeroportul Caransebeş să fie de prioritate secundară. Trebuie făcute unele actualizări ca să prindem ultimul tren. Avem un studiu de fezabilitate gata, s-a mișcat foarte repede dl. Olariu, a făcut toate lucrările ca să vedem care e grosimea pistei, ce e dedesubt și nu se vede. S-a ajuns la concluzia că practic trebuie o altă pistă ca să puteam accesa acești bani să începem lucrul cât mai repede. Pentru asta era nevoie de această hotărâre de consiliu“.
Reamintim că în decembrie 2021, Consiliul Judeţean a făcut o adresă către Ministerul Transporturilor pentru introducerea aeroportului în prioritatea secundară din prioritate terțiară, așa cum era atunci. „Și asta pentru că are pistă betonată și este deschis traficului național. În plus, numărul pasagerilor sosiți aici este mai mare decât pe aeroportul din Tulcea, de exemplu. Alte aeroporturi care nu au nici pistă betonată sunt de prioritate secundară. Am convingerea că domnul ministrul Grindeanu, care este din zonă și cunoaște importanța acestui obiectiv, va face eforturi să aducă un plus de valoare Aeroportului Caransebeș“, spunea la vremea respectivă şeful judeţului.
În luna septembrie, tot în 2021, Romeo Dunca susținea că s-a reuşit mutarea traseului conductei de gaz de la Caransebeş, astfel încât pista aeroportului să se poată prelungi pentru a primi aeronave mari şi în viitor să se facă mentenanţă: „Am făcut lucrul acesta, pentru a da şansa ca pista acestui aeroport să se poată prelungi. Dacă o mai prelungim cu 1000 de metri, ea va putea să primească un alt tip de aeronave, mai mari“. Aşadar, proiectul este susţinut din toate părţile: să vină aeronavele la Caransebeş.
JCS-Nina Curiţa