Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Apreciază deputatul social-democrat Silvia Mihalcea, vizavi de minoritățile din județ, în urma unei întâlniri oficiale, la nivel înalt!

„Astăzi, 3 iunie, la Camera Deputaților, am avut onoarea de a primi vizita Excelenței Sale domnul Martin Košatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, alături de câțiva colegi deputați. Am discutat despre cooperarea româno-cehă, care se află pe un curs ascendent, marcat de consolidarea, intensificarea și structurarea dialogului politico-diplomatic, parlamentar și sectorial.“, a declarat Silvia Mihalcea, secretar al Camerei Deputaților.

Aceasta a precizat că s-a bucurat să poată evidenția faptul că „în județul Caraș-Severin se află cea mai numeroasă comunitate cehă din România – un model de conviețuire pașnică, păstrare a identității culturale și respect reciproc. Nu în ultimul rând, am amintit și de recenta adoptare a Legii privind instituirea Zilei de 15 iunie ca Ziua Banatului Montan, lege ce are și o componentă referitoare la minoritățile naționale.“

JCS-T.K.

1 Comentariu

  1. Am discutat despre cooperarea româno-cehă, care se află pe un curs ascendent, marcat de consolidarea, intensificarea și structurarea dialogului politico-diplomatic, parlamentar și sectorial
    —–
    Bla, bla, bla !
    Povești pentru prostime.
    Ceva concret ne povestește madam ?

Adaugă comentariu