REȘIȚA – Reșițeanul Ianis Doană, fiul antrenorului Leo Doană, a fost convocat pentru a participa la acțiunea de formare a lotului național U15, organizată de Federația Română de Fotbal. Acțiunea se va desfășura la Mogoșoaia (teren sintetic/natural) și Buftea (teren sintetic/natural), pe stadioanele Centrului Național de Fotbal!
Jucătorul trebuie să se prezinte pe data de 15 iulie, la ora 17:30, la Mogoșoaia, având asupra lui carnetul de elev cu notele la zi, o carte de citit și echipamentul specific de fotbal, iar stagiul se va încheia pe data de 21 iulie. De asemenea, la începutul acțiunii de la lot toți juniorii vor prezenta un test Covid cu rezultatul negativ. Testele vor fi suportate financiar de sportivi.
„Sunt foarte fericit de această convocare, chiar acum, cu câteva zile înainte să plece la lot voi lucra un pic în plus cu el la stadion. Recent a fost și în Olanda, la academia celor de la Eindhoven, unde a luat probele de joc, iar acum vom vedea ce-i rezervă viitorul. Tot ce-mi doresc este să ajungă să evolueze la un nivel mai mare decât am jucat eu”, a declarat Leo Doană, tatăl lui Ianis.
Născut în anul 2007, Ianis este legitimat în acest moment la CSM Reșița.
JCS-Ștefan Moraru