Caraş-Severin, Romania

La faţa locului au sosit mai multe ambulanţe, întrucât în urma impactului violent au fost rănite şase persoane. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei TF Timişoara, Dănuţ Peteri, a declarat că şase persoane, între care şi un copil de câteva luni, au fost rănite uşor, iar cauzele accidentului nu sunt cunoscute.

Călătorii au coborât îngroziţi din tren, întrucât din izbitură au ajuns unii peste alţii. Banchetele din compartimente au ieşit de la locurile lor, iar câteva uşi s-au prăbuşit peste oameni. Revoltaţi, oamenii au coborât pe peron şi le-au reproşat angajaţilor CFR că circulă cu viteză prea mare în perimetrul gării, cu locomotive vechi, care le pun viaţa în pericol.

Garnitura urma să plece spre Craiova, iar din cauza incidentului va pleca cu câteva ore de întârziere. Locomotiva a fost trasă de pe şine, fiind cercetată de o echipă de specialişti feroviari, sub coordonarea unui procuror.