REȘIȚA – De pe urma pățaniei a avut de suferit un reșițean plecat la muncă în străinătate, care la întoarcere a putut constata că din casă i-au fost furate bani, bijuterii și alte bunuri. Oamenii legii au reținut un suspect!
După ce s-a întors în țară, reșițeanul s-a plâns polițiștilor, constatând că locuința i-a fost golită de bunurile de valoare. Polițiștii reșițeni au reținut, duminică, pentru 24 de ore, un bărbat de 34 de ani, bănuit că în cursul lunii iulie ar fi furat mai multe bunuri din locuința din Reșița a celui plecat la muncă în străinătate.
„La întoarcere, proprietarul a observat că din locuință îi lipseau o sumă de bani, bijuterii și alte bunuri, sesizând poliția. În urma verificărilor efectuate, polițiștii l-au identificat și reținut pe bărbatul bănuit de comiterea faptei, de la care au recuperat o parte din bunuri, respectiv un cuptor pe lemne“, informează Poliția județului, cu precizarea că bănuitul urma să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru dispunerea de măsuri legale, în cauză fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
JCS-A.M.