Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Prezent la redeschiderea pieţei volante de la Bocşa, deputatul Silviu Hurduzeu a apreciat iniţiativa autorităţilor locale bocşene, accentuând din nou ideea că producătorii locali cărăşeni trebuie susţinuţi!

Deputatul cărăşean, indiferent de funcţia deţinută, a sprijinit şi promovat mereu producătorii cărăşeni din diverse domenii, şi a fost unul dintre principalii contestatari ai măsurilor de închidere a pieţelor din România.

„În aceste vremuri tulburi, este important să sprijinim producătorii autohtoni, pentru că ei ne pot salva de la o mare criză economică! Ajutând un producător, ajutăm economia națională, ajutăm la crearea unor locuri de muncă și implicit ne va fi mai bine! Am fost prezent la piața volantă de la Bocșa! Am avut și câteva întâlniri cu producătorii locali, am discutat, le-am ascultat doleanţele! Nu am văzut niciodată atât de multă revoltă generată de măsurile aberante ale acestui Guvern nepăsător! Uniți putem susține afacerile locale și mai ales acești producători care nu-și pierd speranța, deși acest Guvern i-a uitat de tot“, precizat şeful social-democraţilor cărăşeni!

Silviu Hurduzeu l-a felicitat pe actualul viceprimar al Bocşei, Mirel Pascu, pentru redeschiderea pieţei volante.

JCS-N.C.