CARAȘ-SEVERIN – Asta susţine preşedintele PSD Caraş-Severin, deputatul Silviu Hurduzeu, care mai spune că multe probleme nu şi-au găsit rezolvarea!
„Criza ATI, lipsa tratamentului pentru bolnavii cronici, lipsa unor medicamente esențiale sunt doar câteva dintre problemele care nu și-au găsit rezolvarea sau măcar o îmbunătățire. Cîțu și Voiculescu se ceartă în văzul întregii țări: fiecare vrea să arate că incompetentul de serviciu în gestionarea pandemiei este din tabăra opusă! De parcă asta îi interesează pe români…“, spune deputatul cărăşean.
Hurduzeu evidenţiază şi faptul că PSD a propus mai multe soluţii de acţiune pe care liberalii le-au respins: „PSD a propus mai multe soluţii de acţiune pe care cei de la Guvernare le-au respins iniţial cu multă aroganţă, iar ulterior au preluat o parte dintre ele, timp în care mulți români au avut de suferit. La un an de la începutul pandemiei ne punem în mod legitim întrebarea câți români ar fi evitat infectarea sau decesul, câte firme ar fi evitat falimentul și câți elevi ar fi avut parte de o educație corespunzătoare, dacă aroganții de la guvernare ar fi ținut cont de la început de soluțiile propuse de noi?“.
JCS-N.C.