Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Parlamentarul cărășean a făcut mai multe precizări referitoare la bugetul de stat pentru anul următor!

„Bugetul de stat pe anul viitor va fi făcut public (depus în transparență) imediat după jumătatea lui decembrie și reprezintă o prioritate asumată de ministrul social-democrat al Finanțelor, alături de urgența promovării cadrului legal privind absorbția banilor din PNRR. Ministrul PSD al Finanțelor va proba acest lucru, legea va fi respectată și bugetul de stat pentru anul viitor va fi gata la termen, în pofida întârzierilor provocate de criza politică prelungită, generată de partidele de dreapta și de contextul actual extrem de dificil”, a declarat social-democratul.

Deputatul a mai menționat faptul că acest buget al anului viitor va include resursele necesare pentru susținerea măsurilor social-democrate, și anume creșterea alocațiilor, a salariului minim, a punctului de pensie și a pensiei minime, ajutorul pentru încălzire, compensații la scumpirea electricității și a gazelor etc. „În egală măsură, bugetul anului viitor va asigura resurse consistente pentru investiții – echivalentul a 7% din PIB”, a conchis Silviu Hurduzeu.

JCS-S.P.