Caraş-Severin, Romania

Un succes deosebit, în condiţiile în care traseul l-a avantajat pe principalul său adversar, Heinz Goellner, care dispune de o maşină mult mai performantă. În cele din urmă, Lucien a reuşit urcări tot mai bune. Iar, în final, cu timpul de 3.01:226 l-a devansat pe Goellner (3.02:690).

Şi, chiar dacă s-a clasat pe locul doi, după Daniel Onoriu (2.58:311), s-a menţinut pe prima poziţie în clasamentul general, cucerind al doilea titlul naţional consecutiv.

„A fost o cursă grea, ne-a declarat, aseară pilotul de la U.C.M.R. N-am crezut că o să câştig, dar am sperat. La sfârşit, totul a fost bine. Sunt obosit şi foarte fericit.“