Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Juniorii reșițeni conduc detașat în clasamentul Seriei G din C.N. de Handbal, Juniori III.

Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava a găzduit timp de trei zile cel de-al V-lea turneu din Seria G a Campionatului Național de Handbal al Juniorilor III. Încă o dată au ieșit în evidență cele două echipe ale Academiei HC Adrian Petrea Reșița, care au avut evoluții bune pe parcursul celor trei zile de întreceri și au tras cortina peste acest turneu cu deja consacratul meci de casă.

Liderul HC Adrian Petrea A, echipă condusă în competiție de reputatul handbalist Adrian Petrea, a învins tot ce i-a ieșit în cale și și-a mărit avansul din fruntea clasamentului. Și colegii lor de la echipa „B“, antrenați de prof. Carmen Dumitru, s-au ridicat la înălțimea așteptărilor, câștigând două meciuri, înregistrând un egal și pierzând la mare luptă alte două partide.  „Ne-am continuat drumul pe care l-am început în toamnă, ne-a spus după turneu antrenorul Adrian Petrea. Am terminat acest turneu cu victorii, copiii fac progrese de la meci la meci, își doresc să progreseze și asta este un lucru îmbucurător. Noi le asigurăm tot sprijinul necesar pentru atingerea performanței. Vor urma două turnee semifinale și Cupa Selecționatelor, unde vom da piept cu cele mai bune echipe din țară. Am încredere că vom face față cu brio acolo.“ Rezultatele înregistrate de HC Adrian Petrea A: 26-14 cu CSU Politehnica Timișoara, 36-27 cu Generală 7 Timișoara, 35-19 cu Unirea Sânnicolau Mare, 36-24 cu LPS Banatul Timișoara și 28-22 cu HC Adrian Petrea B. Pe lângă meciul cu HC Adrian Petrea A, băieții de la HC Adrian Petrea B au mai obținut rezultatele: 23-24 cu Generală 7 Timișoara, 27-19 cu Unirea Sânnicolau Mare, 26-26 cu LPS Banatul Timișoara și 22-21 cu CSU Politehnica Timișoara.

După cinci turnee, pe primul loc al clasamentului se menține HC Adrian Petrea A, cu 73 de puncte, urmată de Generală 7 Timișoara, cu 57 de puncte și de HC Adrian Petrea B, cu 42 de puncte. Partidele au fost arbitrate de reșițenii Dorinel Gurbină, Emilian Stanciu, Mircea Carabeț, Adrian Baghiu, Alexandru Ciati, Daniel Lupu, Diana Doșa și Oana Ianu. Asistența medicală a fost asigurată de Ioan Șerbescu.
Iată componența celor două echipe ale Academiei HC Adrian Petrea Reșița: echipa „A“ – Claudiu Ignat, Marius Negru, Rareș Racoceanu, Ralph Pătru, Denis Barbu, Sebastian Măceșanu, Darius Mustață, Antonio Gîrban, Claudiu Melen, Adrian Pîslă, Cătălin Obrocea, Andreas Back, Dejan Radosavlevici; echipa „B“ – Eduard Chirculescu, Gabriel Boșca, Cătălin Rostaș, Alvin Cizmaș, Casian Mitru, Raul Bote, Andreas Istvancsek, Darius Mailat, Casian Izvernariu, Bogdan Gană, Ruben Ivan, Andrei Vasile, David Secășan, Ianis Petrea, Claudiu Pal, Claudiu Dumitrache, Costi Rădeanu.

Ultimul turneu din Seria G este programat în perioada 27-29 martie, în organizarea echipei CSU Politehnica Timișoara.