SIBIU – Handbaliștii reșițeni au ajuns la cea de-a 18-a victorie consecutivă în acest sezon.
În ultimul meci al etapei a XVIII-a din Divizia A de handbal masculin, Seria B, HC Adrian Petrea Reșița a învins luni după-amiază, cu 30-26, pe HC Sibiu. Echipa reșițeană a înregistrat astfel victoria cu numărul 18 din tot atâtea posibile, în actuala ediție de campionat.
„Am întâlnit o echipă bună, a Sibiului, condusă de Dorin Purcărea, o echipă care progresează tot mai mult, ne-a spus antrenorul formației reșițene, Adrian Petrea. Mă așteptam să avem un meci greu, așa a fost, dar e bine că am câștigat cele trei puncte. Nu s-a pus problema învingătoarei în această partidă. Diferența au făcut-o însă ratările. Dacă înscriam jumătate din aruncările ratate, scorul final ar fi fost altul.“
HC Adrian Petrea Reșița în meciul de la Sibiu: Cristian Ionescu, Andrei Drăghici, Andy Sămînță – Ilie Vaidasigan (7 goluri), Sebastian Pârvan (6), Lucian Ignat (4), Marius Bahan (4), Marius Grozăvescu (3), Mihail Huta (3), Cristian Lela (1), Robert Rugaci (1), Alexander Starchenko (1), Zsolt Steiner, Răzvan Daia, Marian Crăciun, Mihai Rohozneanu. Antrenor: Adrian Petrea.
Următorul meci al echipei reșițene va fi sâmbătă, 21 martie, de la ora 13, la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava, contra echipei Academiei de Handbal Minaur Baia Mare. În tur, victoria a revenit reșițenilor, cu scorul de 34-22. HC Adrian Petrea și-a netezit drumul spre Liga Națională, promovarea în primul eșalon fiind deja o certitudine.
După 18 etape, HC Adrian Petrea este lider neînvins, cu 54 de puncte (punctaj maxim), cu un avans considerabil față de următoarele clasate, CSM Satu Mare și CSM Oradea, ambele cu câte 42 de puncte.