Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Este vorba despre Irakli Kbilashvili, născut în anul 1998, 1.90 m, 90 de kg, care evoluează pe postul de coordonator de joc. De asemenea, este internațional georgian și vine din prima ligă a Macedoniei, de la Metalurg Skopje!

„Mă bucur că am ajuns la o echipă unde a evoluat Shota Tevzadze și unde o să fiu coleg cu Temo. Sunt pregătit să fac tot ce ține de mine pentru a mulțumi pentru încrederea acordată”, a spus noua achiziție a rosso-nerilor.

Până în acest moment, Reșița i-a transferat pe Răzvan Szopka, Teimuraz Orjonikidze, Vladimir Jevtic și Aleksa Milosevic.

„Din punctul meu de vedere, campionatul 2020-2021 o să fie mult mai puternic decât sezonul trecut, deoarece s-a schimbat şi regulamentul; după cum ştiţi, fiecare echipă poate să aducă opt străini, doi fără criterii şi şase cu criterii, ceea ce oferă o şansă foarte bună. Din punct de vedere financiar, iarăşi este dificil să obţii jucători foarte buni, care au criterii. Cred că o să fie un campionat interesant, pot spune că noi am avut noroc cu Covidul în sezonul trecut. Sper ca de data asta să putem demonstra că meritam şansa asta, care a venit aşa, ca o surpriză”, a declarat antrenorul Bojan Butulija.

JCS-Ștefan Moraru