Caraş-Severin, Romania

Prin succesul obţinut în runda precedentă, la Bucureşti, 26-24, în faţa Stelei, handbaliştii reşiţeni au scăpat, sperăm, de „complexul militar“. O victorie care, dincolo de palmares şi de moral, va cântări greu în lupta pentru locul secund al clasamentului. Iar UCM Reşiţa a luat, în acest sens, o opţiune serioasă, pentru a deveni, pentru a doua oară consecutiv, vicecampioană a României.

Astfel stând lucrurile, elevii antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari pregătesc mult mai liniştiţi meciul cu Rom Cri Braşov, programat duminică, 14 martie a.c., de la ora 11.00. Mai ales că partenera de întrecere ocupă ultima poziţie a clasamentului. Cu toate acestea, ei trebuie să rămână „în priză“, în perspectiva confruntărilor următoare.

„Succesul în faţa Stelei a fost un moment de bucurie pentru noi, ne-a declarat prof. Aihan Omer. Era momentul să demonstrăm că suntem peste ei. A trecut. Şi, imediat, după o bucurie de o zi, am trecut la concentrarea pentru următoarele meciuri. Sigur, într-o atmosferă mult mai degajată, mai optimistă. Urmează un meci cu Braşovul care, la prima vedere pare uşor. Dar, eu nu pot să uit prima repriză din tur, primele 40 de minute. Când, ca de obicei, jucătorii au tratat meciul cu uşurinţă, mai relaxaţi. Şi, acest lucru voi încerca să-l previn. De reţinut că Braşovul a bătut Timişoara. Este o echipă tânără şi vine să joace, pentru că nu are ce pierde. Aşa că am lucrat mai mult la factorul psihologic, ca de fiecare dată când întâlnim adversari din a doua jumătate a clasamentului. Noi trebuie să jucăm să câştigăm, să ne luăm cele două puncte, fiindcă diferenţa de scor va veni de la sine“.

În ceea ce priveşte lotul, singurul indisponibil rămâne portarul Nenad Damjanovic, el suferind o fractură de maleolă, la unul dintre antrenamentele premergătoare confruntării cu Steaua Bucureşti. Astfel că, cel puţin o lună de zile, va rămâne în afara terenului, în opinia dr. Ioan Brizu, medicul echipei. Din fericire, portarul Cristian Ionescu este refăcut aproape în totalitate, după contractura la muşchii aductori, şi se va putea conta pe serviciile sale.

Marius Moraru