REȘIȚA – Handbalistele de la CS Universitatea Reșița au participat la sfârșitul săptămânii trecute la un turneu amical desfășurat la Baia Mare. La această competiție de verificare au concurat, pe lângă CSU Reșița, alte patru echipe: Crișul Chișineu Criș, Clubul Sportiv Școlar Viitorul Cluj, o echipă de junioare din Ucraina și o altă formație de junioare din Baia Mare.
Meciurile pe care le-au disputat în acest turneu au fost ultimele pentru handbalistele pregătite de Cristian Busuioc, înainte de începerea sezonului competițional 2018/2019. La fel ca și la masculin, Federația Română de Handbal a împărțit campionatul Diviziei A în patru serii. CSU Reșița a fost repartizată în Seria D, împreună cu formațiile: CSU Oradea, Crișul Chișineu Criș, CSM Târgu Mureș și CSU de Vest Timișoara. Sistemul de desfășurare a competiției va fi de două ori tur-retur, iar ocupantele primelor două locuri vor participa ulterior la două turnee semifinale. După aceste competiții, se va disputa un ultim turneu în care se vor stabili echipele care vor promova în Liga Națională. Locurile 1 și 2 vor promova, în timp ce locurile 3 și 4 vor juca barajul pentru promovare cu ultimele două echipe clasate din Liga Națională.
„Acest turneu ne-a fost util în vederea începerii noului sezon competițional. Deocamdată au fost publicate de către FRH doar grupele și așteptăm să apară și programul de desfășurare a jocurilor din Divizia A”, a declarat Cristian Busuioc, antrenorul reșițencelor.