Echipa feminină de handbal s-a întors fără puncte şi din deplasarea de la Deva. Meciul, disputat duminică seara, în cadrul etapei a V-a a Ligii Naţionale, s-a încheiat cu victoria formaţiei CSM Cetate, iar antrenorul Florin Pera a recunoscut cu fair-play superioritatea devencelor. Cu un plus pentru Carmen Cartaş, care a făcut diferenţa.
„Din păcate, noi nu avem jucătoare de o asemenea valoare, care să facă diferenţa într-un meci şi acest lucru ne costă. Mergem foarte mult pe jocul echipei şi atunci când apar unele ratări sau sunt situaţii importante de joc nu avem un lider care să îşi asume responsabilitatea şi să ducă echipa spre victorie. Îmi pare rău că nu am reuşit mai multe în acest joc, dar pînă la urmă cred că Deva a fost echipa mai bună şi a meritat victoria“, a spus Florin Pera.
La Universitatea Reşiţa a debutat oficial noua achiziţie, Gulnara Garipova, care a fost şi cea mai prolifică jucătoare a grupării reşiţene, cu cele nouă goluri marcate. Nu s-a putut conta pe Bobeică şi Haşegan, iar Borbely, Vişan şi Lazăr au jucat fără să fie complet refăcute. Universitatea: Paula Vişan, Bianca Anghelescu – Gulnara Garipova (9), Călina Calu (4), Loredana Iancu (2), Simona Duţă (2), Laura Roiban (1), Ştefania Lazăr (1), Alexandra Irimuş, Zsanett Borbely, Mirabela Cricleviţ, Renata Bârz, Simina Neag. Antrenori: Florin Pera şi Liviu Viaşu.
