Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Junioarele II de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița au câștigat primul meci din actualul campionat, după ce au trecut sâmbătă, 12 octombrie, cu scorul de 27-25 (11-10) de ACS Alpha Oradea! În urma acestui prim succes, reșițencele au urcat pe locul 6, cu două puncte după primele patru etape. Din Seria G mai fac parte formațiile CSȘ Petroșani, AHCS Cîtu Timișoara, CSC Millenium Giarmata, LPS Banatul Timișoara și HC Beldiman Arad!

„Nu am reușit să facem un joc așa cum mi-aș fi dorit sau așa cum l-am pregătit întreaga săptămână. Am întâlnit o echipă bună și consider că suntem egale în acest moment ca și valoare. Nicio echipă nu avut până la acest meci vreo victorie, s-au întâlnit locurile 7 și 8, așa că acest succes este important în mod special pentru moralul nostru. Consider că am fi putut face mai multe, am avut multe faze bune de joc, dar cred că am avut prea multe ratări în prima repriză. În partea a doua a meciului am început să ne revenim un pic și am reușit să preluăm conducerea și așa a rămas și până la final. Aș putea să le remarc după acest meci pe Ariana Băniță și Raisa Copocean. De asemenea, a avut o evoluție foarte bună și portărița Nevena Vișatovici. Suntem o echipă tânără, iar în acest campionat ne propunem să avem jocuri cât mai bune. Ne dorim să ne clasăm pe un loc cât mai bun în această grupă geografică. Urmează o mică pauză, iar pe data de 2 noiembrie vom avea etapă la Sânnicolau Mare.”, a declarat profesoara Eva Todoruț.

JCS-Ștefan Moraru