Sala Polivalentă s-a dovedit a fi neîncăpătoare la meciul pe care U.C.M.R. l-a susţinut, sâmbătă, 15 martie a.c., în manşa secundă a sferturilor de finală ale Challenge Cup, în compania formaţiei Arkatron Minsk (Belarus).
Cu porţile închise
De altfel, cu circa 15 minute înaintea startului partidei porţile sălii aveau să fie închise. Dincolo de acestea, în interior am întâlnit o atmosferă incendiară, în care circa 1.800 de spectatori şi-au susţinut frenetic favoriţii. Iar elevii antrenorilor Omer Aihan şi Gligore Czari nu i-au dezamăgit. Dimpotrivă.
Au început în forţă jocul, poate şi pentru faptul că nu-şi puteau permite nici un pas greşit, dar şi pentru a-şi asigura fanii că prezenţa în semifinale era doar o chestiune de timp. Pe lângă faptul că nu le-au dat tinerilor parteneri de întrecere nici o speranţă, handbaliştii reşiţeni au oferit tribunelor arhipline şi ţării, meciul fiind televizat de SPORT.RO., un adevărat recital.
U.C.M. Reşiţa a condus pe tabela de marcaj din primul minut de joc, şi nu i-a dat echipei din Minsk nici o speranţă. Apoi, a plecat în pauză cu un avantaj de nouă goluri, şi, după meci, în minivacanţă, cu un succes confortabil, 45-33 (în tur, 31-29).
În loc de concluzie, am remarcat eficacitatea pivotului Gheorghe Irimescu, autor a 11 goluri, unul dintre cei mai valoroşi şi mai constanţi handbalişti reşiţeni, dar şi a lui Florin Cuciula, care a punctat de nouă ori. În plus, de această dată, jucătorii care au avoluat mai puţin în ultimul timp, au dat mai multă satisfacţie faţă de alte confruntări.
Marţi, la sediul Federaţiei Europene de Handbal, de la Viena, va avea loc tragerea la sorţi a meciurilor din semifinale.
Marius Moraru
