Haldina de gunoi a municipiului va trebui închisă până în 2009. Care va fi alternativa? Nu se ştie încă. În mod cert una ecologică şi conformă cu standardele europene în vigoare la ora actuală.
Ziarul Timpul a mai scris despre aspectele acestei probleme, mai ales în momentul în care mormanele de gunoi ardeau.
Acum, situaţia este cât de cât sub control, însă nu în totalitate. „Am mai făcut nişte lucrări de acoperire cu pământ. Riscul de autoaprindere s-a diminuat, însă nu a fost eliminat“, ne-a declarat Gheorghe Marchiş, director executiv la Prescom.
Gunoaiele menajere iau foc datorită modului în care este administrată haldina. Nu există nici un fel de instalaţie sau mijloc de captare a gazelor de fermentaţie. În acest fel, focarele de autoaprinde pot apărea în orice clipă. Mai grav este că, în ultima perioadă, a crescut şi volumul gunoaielor produse pe teritoriul municipiului Reşiţa.
Existenţa haldinei de gunoi poate fi şi un pericol pentru sănătatea reşiţenilor, dar şi a locuitorilor din satele învecinate, deoarece în contextul unor condiţii meteorologice favorabile, fumul poate ajunge şi în aceste localităţi.
„Curenţii de aer pot îndrepta fumul generat de focare spre zona locuită“. Alături de poluare, haldina poate provoca prejudicii şi mai grave: amenzi din partea Uniunii Europene.
„Penalizările din partea UE pentru neconformare sunt foarte mari şi vor afecta bugetele locale şi în consecinţă şi locuitorii oraşului“, a adăugat dl Marchiş.
Luminiţa de la capătul fumului poate fi reprezentată de fondurile structurale sau investitorii străini.
„Situaţia este la fel în toată ţara. Aşteptăm din partea Ministerului Mediului ca fondurile de mediu şi programele de susţinere pentru închiderea vechilor haldine şi înfiinţarea celor noi, la standarde europene, să fie grăbite“, a concluzionat dl Marchiş.
Doina Rolea
