REȘIȚA – Reșița devine primul oraș din Regiunea Vest unde un proiect finanțat din fonduri europene va fi însoțit de un Pact de Integritate – un mecanism inovator de transparență și implicare civică!
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management, a semnat contractul de finanțare cu Societatea Academică din România, în parteneriat cu Asociația Faber din Timișoara, pentru proiectul ”Pact pentru Hala Minda – cultură, educație și integritate pentru comunitate”. Este vorba despre reconversia Halei Minda, o clădire industrială emblematică a Reșiței, care va fi transformată într-un spațiu modern inspirat de principiile New European Bauhaus: sustenabilitate, incluziune și estetică. Investiția se realizează prin Programul Regional Vest, Prioritatea 7 – Regiune pentru oameni, având o valoare totală de aproape 190.000 de euro.
Mecanismul presupune monitorizarea independentă a întregului proces de achiziții publice, de la planificarea lucrărilor până la recepția finală. Scopul este ca regulile să fie respectate, iar banii europeni să fie investiți corect și transparent. Rezultatele vor fi publicate pe un site dedicat, sub formă de rapoarte detaliate, rezumate, infografice și materiale vizuale, ușor de înțeles pentru publicul larg. Un element central al proiectului îl constituie implicarea comunității. Cetățenii, organizațiile și liderii locali vor putea participa la întâlniri, discuții și ateliere civice în școli, universități și cartiere. Obiectivul este ca reșițenii să înțeleagă cum funcționează transparența și buna guvernare și să aibă un cuvânt de spus în viitorul Halei Minda.
De asemenea, artiști, ONG-uri și operatori culturali vor fi implicați în ateliere de guvernanță participativă, pentru a contura modul în care va fi administrat noul spațiu cultural. „Prin acest proiect, deschidem un drum nou în felul în care sunt realizate investițiile europene. Pactul de Integritate nu este doar un document tehnic, ci un angajament asumat față de comunitate: fiecare etapă, fiecare decizie și fiecare leu cheltuit vor fi vizibile și supuse dialogului public. Hala Minda nu va fi doar un spațiu renovat, ci un simbol al modului în care putem construi împreună – administrație, cetățeni și organizații locale – un viitor bazat pe transparență, încredere și participare.“, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
Partenerii proiectului sunt Societatea Academică din România (SAR), organizație neguvernamentală cu experiență în buna guvernare și monitorizarea civică, implicată anterior în implementarea de Pacte de Integritate, și Asociația Faber din Timișoara, care sprijină ecosistemul creativ local și a fost finalistă la premiile New European Bauhaus 2020, categoria ”Regaining a sense of belonging”. Proiectul de la Reșița își propune să devină un model de transparență și participare civică pentru întreaga Regiune Vest.
JCS-Denis Dutca