Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Situaţia din ultima săptămână, prezentată de DSP, este optimistă în acest sens, numărul cazurilor confirmate de laborator fiind mai mic în comparaţie cu perioada anterioară.

Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică, Daniel Botgros, în ultima săptămână au fost înregistrate 663 cazuri de viroze respiratorii, din care 42 au necesitat internări: „Cele mai multe au fost la copii cu vârste între 5 – 14 ani, respectiv 223 de cazuri cu 12 internări. De asemenea, am avut şi 257 de pneumonii cu 39 de internări, cele mai multe fiind la pacienţi cu vârste între 15 şi 49 de ani, adică 67, dar cu nici o internare. Faţă de săptămânile trecute se observă clar o scădere. Dacă în urmă cu trei săptămâni erau peste 1000 de cazuri, acum două săptămâni erau cca 800 de cazuri, iată că, în prezent s-a ajuns la 663 de cazuri. Deci, e clar că începe să treacă acest sezon capricios, cu risc de îmbolnăviri. S-a depăşit, oricum, perioada de vârf şi pragul critic, nemaifiind necesară nici carantina. Până în 27 martie aveam înregistrat un total de 98 de cazuri de gripă confirmate de laborator, care au necesitat şi internare“.

După această dată nu s-a mai înregistrat nici un caz de gripă.