Caraş-Severin, Romania

CIUDANOVIȚA – Sau cum se reabilitează un drum comunal de 4,3 km de mai bine de patru ani!

Nu e un banc sec cu polițiști, ci unul cu constructori. Se tot petrece de trei ani încoace pe Drumul Comunal 139, care leagă Ciudanovița de Goruia. Primăria Ciudanovița a depus un proiect pe PNDL 2 pentru a moderniza drumul în cauză. În 2018 lucrările au început și… începute au rămas. Pentru că firma care le-a demarat s-a împotmolit anul trecut la 30% din stadiul acestora. Prin urmare, contractul a fost reziliat și… a reînceput distracția. Altă licitație, alt constructor, alt contract de execuție care va fi semnat pe 14 decembrie.

„Valoarea părții care a mai rămas de executat este de aproximativ 4,3 milioane lei. Sper și preconizez că drumul ar putea fi gata până în toamna anului viitor”, declară primarul Constantin Nebunu.

Până să fie gata drumul, primăria investește în estetica comunei. Recent au fost efectuate lucrări la alei și parcuri și au fost plantați copaci ornamentali. Pentru toate, primăria a scos din buzunar 100.000 de lei, dorința primarului fiind ca, din primăvară, fața Ciudanoviței să se schimbe. O altă investiție din buzunarul comunei a fost realizată la acoperișul unui bloc. Lucrările derulate aici se ridică la valoarea de 230.000 de lei. Mai trebuie spus și că primăria a depus recent mai multe proiecte pe Programul „Anghel Saligny”.

JCS-Ionel Ivașcu