Granturi cu finanţare PNRR pentru 72 de şcoli cărăşene - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Mai multe şcoli cu vulnerabilitate ridicată din judeţul Caraş-Severin ar putea beneficia de granturi de maximum 200.000 de euro în vederea reducerii şi combaterii abandonului şcolar!

În ședința de Guvern din 30 decembrie a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), inițiată de Ministerul Educației. Acest program este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată“, cu finanțare PNRR, cu o valoare de 543 milioane euro, componenta PNRR nerambursabilă. Din lista cu 3.235 de şcoli eligibile vor fi selectate circa 2.500 de unităţi de învăţământ cu risc de abandon şcolar. Unităţile şcolare selectate vor primi granturi în valoare de maximum 200.000 de euro fiecare.

„Prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar vor fi acordate granturi în valoare de maximum 200.000 euro/școală pentru cel puțin 2.500 de unități de învățământ de stat, de nivel primar si gimnazial cu prioritate de intervenție ridicată, din lista celor 3.235 de şcoli eligibile identificate prin utilizarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE). Unitățile de învățământ care vor beneficia de aceste granturi vor fi stabilite prin ordin al ministrului Educației în luna ianuarie a acestui an. Până la finalul lunii martie 2022, primele 750 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare“, a precizat Sorin Câmpeanu, ministrul Educaţiei.

În lista şcolilor eligibile, publicată de Ministerul Educaţiei recent, se regăsesc şi 72 de şcoli din judeţul Caraş-Severin, cele mai multe din mediul rural. Mai exact, este vorba despre unităţile şcolare din localităţile Ocna de Fier, Fârliug, Măureni, Dognecea, Vărădia, Grădinari, Obreja, Vermeş, Mehadica, Forotic, Răcăşdia, Socol, Sacu, Ticvaniu Mare, Ciclova Română, Sasca Montană, Tirol, Ramna, Vrani, Berlişte, Poiana, Berzasca, Copăcele, Cornuţel, Ciudanoviţa, Berzasca, Constantin Daicoviciu, Petroşniţa, Zăvoi, Verendin, Goruia, Zorlenţu Mare, Caraşova, Băuţar, Văliug, Teregova, Târnova, Vârciorova, Mehadia, Bănia, Glimboca, Turnu Ruieni, Brebu, Sicheviţa, Ezeriş, Cornereva, Bozovici, Cărbunari, Lupac, Naidăş, Şopotu Nou, Pojejena şi Marga. La acestea se adaugă şi câteva şcoli din Reşiţa, Oţelu Roşu, Bocşa, Moldova Nouă, Oraviţa şi Caransebeş.

JCS-Nicoleta Moraru