REŞIŢA – Suflete distruse de un război absurd iscat de bogaţii lumii care nu se mai satură strângând.
Şedeau la masă baciul Gavrilă cu toţi ai lui, când se treziră cu doi refugiaţi sirieni pe care-i primiră cum putură. Apoi s-aşternu tăcerea peste casă şi, când îi era baciului mai drag să-l vadă pe Chake Morris, numai ce s-aude sirena şi dau năvală nişte domni.
Aşa s-o trezit moş Gavrilă cu gardul de sârmă prin mijlocul casei. Baba i-a murit că n-o ştiut că prin sârmă trecea curent. Ea o vrut să-ntindă rufele pe sârmă şi s-a ridicat doar la înălţimea gardului nu şi la nivelul deciziei luată la congresul mondial. Nici la pomană nu putură sorbi horinca liniştiţi.
Apoi se-nvrăjbiră oamenii şi rămaseră fără căşi şi fără nimic. Căci domnii care-au întins gardul le luară tot. Şi oare de ce, că doar n-or lua nimic pe lumea cealaltă? Oamenilor le-au rămas doar sufletele, dar sârma parcă şi pe acelea le strângea. Plecară care-ncotro, se refugiară şi ei ca sirienii. În casa pustie, rămaseră două suflete de femei, Norica şi Paraschiva, fetele moşului. Dar greu mai bate vântul prin casa goală şi-n sufletele pustii.
Bine c-a fost doar teatru, adică piesa „Casa de pe graniţă”, jucată de actorii Teatrului Municipal din Baia Mare în ultima seară a Festivalului „Scena ca o stradă”. Lumea s-a simţit bine şi-a râs, dar vai de ne-om trezi cu sârmele ghimpate-n suflet…