Deci, este o formaţie în formare, o parte dintre jucătorii care intră pe teren fiind încă juniori. Dar, cu toate acestea, prin tactica impusă de către antrenori, Dan Boltaşiu, Adrian Ciocan şi Florin Ştiube, rezultatele din prima parte a campionatului nu au întârziat să apară.
Gloria Reşiţa este, în acest moment, pe primul loc în clasamentul Ligii a IV-a Silvanus. Pentru returul de campionat, obiectivul stabilit de conducerea clubului este cât se poate de clar: promovarea în Liga a III-a. Un obiectiv nu foarte greu de îndeplinit în momentul de faţă.
Preşedintele CS Gloria Reşiţa, Doru Roşca, este de părere că în viitor, formaţia reşiţeană este capabilă să redevină o forţă în fotbalul caraş-severinean, aşa cum era odată: „Echipa are valoare care ar trebui apreciată chiar şi de adversarii noştri. Încet, încet, Gloria Reşiţa va redeveni gloria de altădată. Sunt foarte încrezător în acest lucru, mai ales că în echipă vin puternic din urmă juniorii. Care sunt talentaţi, şi fără lipsă de modestie pot spune că sunt şi ambiţioşi şi dornici de remarcare“.
Camelia Giuca
