REŞIŢA – Aşa consideră un inventator bocşean care, cu toate că este deschizător de drumuri, nu s-a îmbogăţit de pe urma invenţiei sale.
Ne-a vizitat, recent, la redacţie bocşeanul Ionel Sporea, inginer, sportiv, inventator, poet, prozator şi scenarist de film care, după ce s-a aflat pe culmi, având lumea la picioare, a cunoscut şi iadul, însă a reuşit de fiecare dată să renască, asemenea păsării Phoenix, din propria-i cenuşă. La braţ cu cea de-a treia ediţie a romanului său autobiografic „Dincolo de iubire şi ură“, apărut la Editura „Ecou Transilvan“ din Cluj Napoca în trei volume, el ne-a povestit câteva crâmpeie din zbuciumata sa viaţă, un destin care dincolo de faptul că i-a certificat inteligenţa cu un brevet, care nu e de ici de colo, i-a hărăzit în plus arta mânuirii condeiului, dar şi prieteni pentru care distanţa nu se măsoară în kilometri, ci în numărul paginilor de valoare care pot rămâne în urmă în interval şi sprijin moral la nevoie.
Ionel Sporea ne-a povestit cum a ajuns în Canada, dar şi cum a obţinut brevetul pentru primul robot de antrenament de ping-pong din lume, robot neprotejat de statul român, după care s-au construit alte asemenea maşinării: „Eu am lucrat în domeniul ingineriei, la cea mai mare întreprindere din Bucureşti, la IMGB – Întreprinderea de Maşini Grele, am activat la fabrica de echipamente pentru centrale nucleare, unde am fost şef de atelier la SDV-uri. Eu vorbind franceză şi colaborând cu canadienii, aşa a apărut visul meu de a ajunge în Canada. La vremea aceea părea un vis irealizabil fiindcă nu mă gândeam că va dispărea comunismul. Am plecat în 1990, mai întâi în Belgia, unde am dus-o bine, întrucât eram antrenor de ping-pong. În Canada a trebuit să fac şcoală de la zero, pentru că nu mi s-a recunoscut nici o diplomă. Am făcut cursuri de specializare pentru munca de programator în comerţ, apoi specializare în robotică. Pe parcurs am devenit manager de mentenanţă la unele dintre cele mai mari companii din lume, la General Motors, Rolls Royce, Bridgestone, iar după aceea am fost profesor la un colegiu, m-am ocupat în paralel şi cu tenisul de masă, am fost şef antrenor şef la un club, am antrenat echipa naţională de juniori a Canadei, am fost şi la campionatul mondial şi am obţinut de două ori titlul de cel mai bun antrenor al Canadei, în 1996 şi în 2000. Fiind un pasionat al tenisului de masă, la 12 ani am devenit campion naţional, iar în momentul în care am combinat ingineria cu pasiunea pentru tenis, în 1985, împreună cu un coleg proiectant de la IMGB, Emil Marian, am conceput şi am brevetat primul robot modern de antrenament de masă din lume. Practic, am fost primii din lume care am inventat acest robot. Din păcate, fiind vremuri comuniste, inteligenţa noastră a aparţinut statului, după ce ne-a acordat trei salarii, însă statul nu a protejat invenţia. Am fost la Moscova, unde am luat premiul special al târgului de inventică, e-adevărat, dar robotul a fost fotografiat, filmat şi, pentru că n-a fost protejat, după vreo doi ani, ne-am trezit că au început să apară roboţi în toată lumea, după prototipul furat, copiat de la noi. Alţii au devenit milionari în locul nostru şi noi am rămas doar cu gloria, chiar şi acum păstrez brevetul. De la robotul de ping-pong au început să apară roboţi pentru tenis de câmp, pentru aruncat mingea de baseball, pentru volei, dar noi am fost pionerii acestei invenţii, am fost dechizători de drumuri. Satisfacţia, mulţumirea sufletească nu înseamnă întotdeauna un pumn de dolari“.
Compunea colegilor scrisori de dragoste pe 10 lei
Cum a reuşit Ionel Sporea să îmbine ingineria cu tenisul de masă şi scrisul, este o altă secvenţă de viaţă pentru care a plonjat în copilărie, în anii petrecuţi în Bocşa natală: „Eu de mic scriu poezie, încă din clasele primare, am fost întotdeauna un visător. Am scris poezie pe genunchi în timpul orelor de geometrie şi m-am trezit că am apărut la gazeta de perete a şcolii. Colegii apelau la mine să le compun scrisori de dragoste pe 10 lei, chiar am avut un coleg care nu s-a mai împăcat cu iubita, fiindcă eram supărat pe coleg şi nu i-am mai făcut scrisoarea de dragoste. Scriam şi eseuri, pe care le-am adunat şi le-am păstrat într-un caiet. În urmă cu 12 ani, în urma unui accident foarte grav de serviciu, în Canada, am rămas imobilizat în scaun cu rotile şi, pentru a-mi ocupa timpul, am dat peste acest caiet şi m-am hotărât să revin la pasiunea pentru scris. Aşa am publicat în 2012 primul volum intitulat «Insula trandafirilor», ce conţine peste 100 de poezii şi eseuri literare. Am continuat cu proză, romanul „Dincolo de iubire şi ură“ fiindcă nu m-aş fi împăcat cu mine însumi, dacă nu scriam şi acest roman despre viaţa mea. Prima ediţie a numărat 800 de pagini, a doua ediţie, revizuită şi adăugită am publicat-o în două volume, iar a treia ediţie, care numără 1600 de pagini, este apărută recent, în trei volume. Romanul este autobiografic, dar cu nume fictive. Am scris apoi şi scenariu de film, «Omul fără linia vieţii», iar acum împreună cu Cărmăzan încercăm să facem un film în România, după acest scenariu. Am fost şi pe cele mai înalte culmi, am avut lumea la picioarele mele, dar am fost şi în iad, dar am reuşit să renasc de fiecare dată din propria-mi cenuşă, ca pasărea Phoenix. Am scris apoi scenariu de film, ghidat de Ioan Cărmăzan, care pentru mine a fost un idol, un mentor şi un prieten adevărat, iar acum mă pregătesc să public un roman nou, «Iubiri nesfârşite pe lacrimi de plumb», în două volume, pe care sper să-l termin în această primăvară. Voi scrie şi un jurnal de călătorie, pentru că mie îmi place foarte mult să călătoresc în toată lumea. Deviza mea a fost întotdeanua «Să fii cel mai bun»“. Prietenia cu regizorul Ioan Cărmăzan este de o viaţă, de 52 de ani, prin intermediul cunoscutului regizor, Ionel Sporea devenind în urmă cu cinci ani şi membru al Uniunii Realizatorilor şi Autorilor de Film şi membru al Grupului de la Timişoara. În prezent, Ionel Sporea, care semnează sub pseudonimul NoelIS, locuieşte în Spania, lângă Alicante.