Caraş-Severin, Romania

SACU – Şi asta pentru că nicio firmă nu doreşte să se apuce de lucrarea ce prevede montarea a 10 stâlpi fotovoltaici cu camere video în parcul dendrologic din comună!

Parcul dendrologic, ridicat în centrul comunei la jumătatea secolului al XIX-lea de familia Baronului Radoșevici, în care pot fi admiraţi arbori rari precum ginkgo biloba, magnolii, tuya, pini de mătase, platani, reprezintă unul din punctele de atracție turistică de pe raza localității Sacu. Primăria comunei a accesat fonduri europene pentru punerea în valoare a parcului dendrologic, printre altele dorindu-se să fie prevăzut cu un sistem de iluminat modern.

,,Nicio firmă nu doreşte să se apuce de lucrarea ce prevede montarea a 10 stâlpi fotovoltaici cu camere video. Iniţial, lucrarea a fost subevaluată, motiv pentru care niciun constructor nu s-a arătat interesat. La cei 30 de mii de euro, am mai pus noi din bugetul local încă 45.000 de lei, dar tot nu s-a arătat nimeni interesat. Mai încercăm, parcul nostru este unic în judeţ prin speciile pe care le are“, a precizat primarul Nicolae Daminescu.

JCS-L.A.