Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Componentele Secției de Gimnastică Ritmică a Clubului Sportiv Școlar Reșița și-au reluat pregătirile.

După vacanța prilejuită de sărbătorile de iarnă, tinerele sportive reșițene au revenit la antrenamente, pentru noul sezon competițional. Profesoarele Luminița Lațcu și Dana Târbă au la dispoziție peste 50 de gimnaste, repartizate pe grupe de performanță, avansate și începătoare. Din păcate, în acest început de an, ședințele de pregătire s-au desfășurat numai în sala Clubului Sportiv Școlar Reșița, alături de grupele de băieți. Aceasta pentru că sala de sport a Școlii Gimnaziale Nr. 9 Reșița a fost supusă unor lucrări de renovare, ce nu mai puteau suporta amânare. Dar, de luni, 27 ianuarie a.c., sportivele de performanță și cele avansate au revenit în sala unității de învățământ, iar cele mai mici dintre fetițe continuă în sala de gimnastică a C.S.Ș.R.

„Pentru anul 2014, zilele trecute s-a clarificat calendarul competițional, ne-a declarat prof. Luminița Lațcu. Ca obiective, ne dorim o medalie la senioare, prin Diana Văleanu. Va fi foarte greu, fiindcă pe lângă faptul că nu s-a putut pregăti în condiții foarte bune, nici federația nu a mai organizat pregătiri centralizate, din motive financiare. Spre exemplu, în 2013 a fost convocată la lot cu doar o lună de zile înaintea competițiilor. Dar, noi suntem optimiști și sperăm ca și surorile Andrada și Andreea Gherman să prindă podiumul de premiere”.

Adrian Roman